Om

Omul meu brunet si chel
Si-a epilat sprancenele
Si si-a taiat venele.
Unghiile si le-a pastrat
In borcanul de pe noptiera.
In acelasi mare borcan
Zac pline de par
Multele benzi de epilat.
Cu toate astea,
Ar fi putut avea par in cap,
Dar nu avea nici-un folicul
Ascuns sub scalp
Pentru ca nici scalp nu mai avea.
L-a mancat, dar inainte l-a cules,
L-a curatat, l-a fiert si
L-a amestecat cu serbet.
Sublim bufet!
Fara lingura, cu mana a insfacat
In castronul rece
Un scalp fiert si dezintegrat.
Omul meu a incercat sa isi pastreze macar picioarele,
Dar s-au ofilit si si-au pierdut petalele
Pentru ca picioarele lui erau flori de sezon.
Cat despre maini, deloc la fel:
Mergea in ele, incet si catinel,
Dar sigur si ferm pe un drum
A carui harta cu siguranta o uitase
Sau o arsese soarele si
Se facuse scrum.
La un moment dat, avea dintii in gura.
Cam cariati, cam frustrati si cam patati,
Dar era materie dura.
Chiar si buze avea, inainte sa le roada lent,
Sigur si imprudent.
Ochii ii avea tot timpul deschisi
Pentru ca in copilarie isi taiase pleoapele:
Asa i-au spus soaptele.
Si chiar si nas ar mai fi avut
De-ar mai fi avut macar cap.
Dar si capul si l-a mancat.

Iar restul de corp l-a lasat la saramura.
As fi spus ca l-a mancat,
Dar nu mai avea gura.